In fiecare zi, la fiecare pas, intalnesc texte hotarate sa ne ,,schimbe viata”, sa ne transforme in fiinte perfecte,
in biete entitati ideale, fara dileme, fara incertitudini, fara esecuri.La
orice rasfoire a paginilor virtuale gasesc incitante titluri-minune: 5 metode
prin care iti poti afla sufletul pereche, 10 sfaturi pentru a preveni esecul
marital, 7 motive pentru care sa nu te casatoresti inaintea varstei de 30 de
ani, 7 posibilitati de a-ti schimba viata, 10 pasi care te pot conduce spre
succes…Recunosc, de nenumarate ori devorez astfel de articole, cantaresc sau nu
metodele/sfaturile/ideile/necesitatile…mentionate cu intelepciune prin reviste,
insa ma gandesc azi…asa, autointerogandu-ma intamplator aici, in apropierea unei
ploi marunte, pe terasa pietruita a unui castel pustiu, ca nu mai cred de multa
vreme in retete.Sau, mai précis, eu cred ca nu am putut tine cont de ele
niciodata.Nu am facut-o nu din trufia atoatecunoscatorului, nici din ingamfarea
fiintei care stie raspunsuri pentru orice dilema(nicidecum!!!), nu am facut-o
pentru ca nu ma pricep sa urmez pasi prestabiliti…premeditati.
Povestile mele de iubire(cele putine, dar frumoase si
adevarate), au curs departe de regulile prestabilite ale
succesului: am
incalcat multe conventii, m-am indepartat uneori de firesc, am iertat
impardonabilul, ori am persistat in greseli vizibile din afara cu ochiul liber(ochiul
oricui, dar nu al meu).Am ramas intre randurile unui poem uneori prea
mult, alteori poate prea putin, dar, in mod sigur, am ramas atat cat am simtit
eu sa raman, asa cum am simtit eu sa fiu.Am ascultat toate sfaturile celor
dragi, insa nu am putut actiona decat asa cum m-a sfatuit inima mea(bine sau
rau).Nu am stiut reteta prin care sa adaug anumite ingrediente obligatorii , ci
am adus tot ce am fost eu, absolut tot ce m-am priceput la un moment dat sa
fiu…
Meseria m-a chemat fara vorbe!Sufletul meu a alergat fara
impiedicari inspre ea.Stiu ca retele succesului vorbesc despre alegerea atent
cumpanita a unui domeniu profitabil, competitiv, eventual din mediul privat,
intrucat vietuim intr-o tara in care statul nu isi pretuieste cetatenii.Stiu ca
am trait momente in care orice om cerebral, echilibrat ar fi spus,,Adio,
Romanie!”, insa nu sunt nici echilibrata, si nici celebrala in momentele in
care trebuie sa aleg: aleg fara ezitari cu sufletul, nu cu mintea!!O fi bine, o
fi rau??Oare ce ar spune retetele fericirii…Inca nu stiu, inca nu pot sa le pun
la inima… Ba mai mult, singurele reguli dupa care ma ghidez in relatiile cu
parintii, cu elevii mei, cu toti colegii sau cu sefii pe care ii am pentru
diferite perioade de vreme, credeti-ma, tot cu inima mea le asortez!!!
Nu cred in retete!Nu cred nici macar in retetele culinare: in
adancul sufletului meu cred ca mancarea cea mai gustoasa iese tot atunci cand o
prepari cu drag, adaugand ,,la ochi” sau ,,dupa gust”ce crezi tu ca ar mai
merge…
Nu cred in retete!Le
fac pe toate dupa inima asta a mea, dupa masuri, cantitati, pasi, sfaturi
ad-hoc realizate doar de ea…
Ploua mult, desi e toiul verii si toti copacii batrani isi
fosnesc vorbele intr-o limba incalcita, bizara.Cred ca retetele sunt pentru oamenii aceia perfecti.Eu nu stiu
sa fac decat cum, cat, ce simt cu toata fiinta mea.Pentru ca nu sunt o fiinta perfecta!
P.S.Si nici nu cred ca voi fi...