Echilibristica pe un curcubeu...

Traiesc intre doua lumi.Traiesc intre doua lumi atat de frumoase, incat nu pot sa aleg numai una dintre ele..Traiesc intre doua lumi atat de indepartate, incat nu le pot aduce intr-un singur loc. Astfel, sunt nevoita  sa le vietuiesc pe amandoua cum pot eu mai bine, cum pot eu mai viu…cum pot eu!

Una dintre lumi ma cunoaste dintotdeauna, iar eu o stiu la fel, pentru ca trece zilnic prin sangele meu.Aici recunosc toate chipurile de pe strada, iar tic-tacul ceasului ei mi-a compus devenirea.Aici iubesc definitiv atatia oameni, incat inima mea trudeste neincetat sa-si dilate clipele, bataile, ca sa ii poata face za zambeasca senin pe toti, fara exceptii, fara abateri, fara neputinte!!Si nimic nu mi se pare mai de pret ca truda aceasta adorata…Aici stiu, aici am, aici vreau, aici sunt…

Si, desi mi-am gasit un loc insorit si drag in lumea aceasta care m-a crescut cum am vrut eu si cum a putut ea, uite ca ma mai cere o lume, o lume diferita, minunata, in care nu recunosc pe strada niciun chip, in care nu iubesc decat un singur om…E insa o lume noua, inteleapta, echilibrata, fer-me-ca-ta!!O lume care imi innoieste mereu si mereu gandurile, care imi imbogateste privirile si care imi primeneste uluitor sperantele...

Traiesc intre doua lumi: mi-am construit un curcubeu intre ele si trec din vreme in vreme dintr-una in alta…Adeseori, cand ma opresc sa imi trag sufletul pentru o clipa, inteleg perfect ce simt echilibristii care se incapataneaza sa invete…mersul pe sarma… 

ADEVARAT A-NVIAT!

Slujba de Inviere-intr-o capela inalta, pictata frumos, impodobita cu flori si policandre de argint, intr-un oras

indepartat …

Imprejur, o multime pestrita de chipuri ma include inevitabil-cumva, dar eu m-am incuiat in mine, pe dinauntru, cu o cheie fermecata, pe care am lasat-o intentionat acasa, in buzunarul  pelerinei  de ploaie.Vreau sa fiu singura in adancul meu, sa ma tin strans de mana, sa imi ascult tulburarea de ganduri a acestei perioade unice din an.Asa ca ma las inconjurata de nenumarati straini de aceeasi natie-credinta cu mine, insa ii privesc dinauntrul meu, ca pe o fereastra marginita de lumina slaba a lampii de veghe…Astept obosita si  muta minunea cea mai frumoasa, nu ma indoiesc nicio clipa ca Ea va veni…

 Sunt atatia oameni aici, pe care nu i-am vazut niciodata: unii s-au imbracat in hainele lor cele mai frumoase, barbatii au obrazul proaspat ras, doamnele le stau zambitoare alaturi.Sunt multi oameni simpli sau complicati, fericiti, care au aer de fiinte vrajite de insemnatatea acestei seri ce ne aduna la un loc, intr-o tara straina.Altii poarta  blugi si niste bluze ciudate, cu inscriptii colorate, la care si-au ridicat ,,ca din intamplare”  gulerul (acestia vorbesc la telefon continuu, desi sute de priviri nemultumite ii tintesc fix, cu repros).Nenumarate fete chicotesc la intrarea in biserica, fumand, cocotate pe niste platforme infioratoare care par sa semene cu niste pantofi: stau pe loc, pentru ca mersul prin multime e o schimonoseala hilaro-tragica.Altele m-au uluit cu machiajul-tencuiala, cu multele nuante de

roz-neon de pe buze sau cu unghii colosale, pictate si incovoiate.Sunt fiinte diferite, de toate varstele, de toate conditiile, destine diverse, cu simtiri fel de fel.Imi perind gandurile si privirile peste ei-toti si inteleg ca nu simt aproape nimic pentru ei, nici nevoia de a intra in vorba cu romanii frumosi, emotionati, cu ochii sclipiti a sarbatoare,  nici revolta pentru atitudinea vulgara(dupa gustul meu)a unora, nici dezaprobare pentru modul in care au ales sa se pavoazeze atatia altii.Ma gandesc ca  suntem  entitati diferite, vom gandi, simti, actiona diferit, asa cum crede fiecare in existenta lui sa o faca…

Lumina-Luminilor coboara la miezul noptii pentru toti la fel, iar strigatul de izbanda,,Hristos a inviat!”da buzna in mine si imi da,,de perete” portile ferecate ale inimii…De acolo, din adancurile mele ma aud strigand intr-un glas cu ei, cu ei toti:,,Adevarat a-nviat!”…

O adiere de primavara imi ravaseste parul, ma mangaie pe pleoapele umede, plecate, fara sa imi stinga insa  lumina blanda a lumanarii pe care o tin cu grija in causul palmelor, ca pe o marturie aurie a Invierii.