Exista suflete care se indragostesc de...locuri!

As vrea din suflet sa pot scrie ceva despre coltul acesta de lume.As vrea sa scriu orice, folosind cuvinte, dar scriu si sterg: pentru ca sufletul meu pastreaza soarele, aerul, florile, stralucirea apei, poezia strazilor, rugaciunile inaltate in catedrala de aici cu mare dragoste si toate acestea nu stiu  sa coboare  din sufletul meu in lume, cuprinse in vorbe…Simt o dorinta( prea entuziasta, poate) sa va rog pe toti cei care veti citi aici,  sa mergeti, macar o data in viata, neaparat intr-o primavara, la Bruges. Nu stiu daca veti simti la fel, nu stiu daca cei cu care am impartit aceasta calatorie au trait la fel, pentru ca, la fel ca si acum, nu am stiut cuvinte sa ii intreb daca pasind  dalele de piatra ale acestui orasel au trait o tulburare atat de frumoasa ca si mine…Bruges-ul e o minune…Am mai scris despre el, l-am mai colindat de Craciun, dar poezia lui e neaparat-solara!!!In soare, pare un loc binecuvantat care te face sa zambesti cu toata fiinta.

Centrul vechi, unul dintre centrele istorice cel mai bine conservate din lume, e inconjurat de parcuri uluitoare, adevarate gradini paradisiace…Iar strazile rasuna intr-o cadenta fermecata sub copitele cailor si sub uruitul trasurilor …Toate ferestrele sunt inflorite!Toti castanii isi soptesc  melodia  florilor vrajite de liliac!Toate cafenelele sunt pline de chipuri ce isi zambesc in timp ce sorb din cafea in vecinatatea unor curcubeie de  petunii  ce impodobesc mesele!Orice drum te poarta catre un minuscul colt de rai, orice canal te conduce pe ape sclipitoare,  pe sub salcii, la  umbra unor ziduri incarcate de trecut, ametindu-te cu buna stiinta, caci barcile alearga in lung si in lat, pe sub poduri, prin targuri de vechituri, pe langa piata de peste, pe sub ticaitul magic al orologiului imens, printre lebede ce plutesc nestingherite pretutindeni.Magazinele de dulciuri sunt crampeie colorate de basm, din care, in mod sigur, niciun copil nu ar sti ce sa aleaga mai intai… Si cum este chiar ziua de Pasti, sufletele noastre se reculeg in incinta Catedralei Notre-Dame din oras.Aici aprindem lumanari, ne rugam, dupa ce citim alte  rugaciuni ale sufletelor din lumea intreaga, prinse pe o cruce din incinta bisericii.Rugaciunile lor simple, carora le adaugam pe ale noastre,  sunt strigate blande si soptite de speranta, catre Cel ce aduce minunile pe lume. Apoi revars   un strop din preaplinul de trairi,  asezadu-l intr-o carte deschisa la intrarea in biserica.

Ma gandesc in tacere ce este ceea ce a declansat dragostea mea pentru acest loc, sau ce anume imi starneste atata emotie vorbind despre el…si nu stiu ce sa zic…Are farmec…e o minune, pare desprins din alte timpuri, binecuvantate:. Traiesc senzatia ca am calatorit intr-un vis frumos, cel mai frumos, in care se facea ca indrazneam sa petrec Pastele,  chiar intr-un colt din  Rai…

P.S.Nu ma pot abtine si adaug fotografia (ultima)vecinei mele de barca-cea mai haioasa fetita din Bruges, in aprilie 2011(pacat sa nu m-a lasat sa o fotografiez cand imi zambea!!!)...

E primavara in Paris...si in mine...

Cu Parisul ma intalnisem in toamna, de ziua mea,  printre picaturi de ploaie, de soare, de iubire.Acum  iata-l,  s-a invitat   din nou la ziua mea (onomastica de data aceasta).De fapt,  cineva  preocupat mereu de zambetul meu,  l-a invitat pe neasteptate la petrecere!! Si… cum as fi putut neglija un astfel de musafir fascinant?

L-am gasit inflorit, insorit, dar obosit parca de multimea pestrita, agitata, curioasa care il colinda fara odihna.Nu am vrut sa observ furnicarul de oameni de toate varstele, culorile, atitudinile, am cautat sa  trecem tot timpul in goana  de locurile,,strategice”care aduna mii( milioane poate) de priviri deodata.Sub turn, o puzderie de suflete asteapta sa atinga cerul…Alte mii stau la coada pentru croaziere pe Sena…La Louvru curiosii sfideaza locul devenit prea neincapator pentru toti si curgerea orelor-orelor de asteptare, pentru a se bucura de zambetul enigmatic al Monalisei…La Catedrala Notre Dame e nevoie de toata rabdarea din lume sa traversezi trotuarele…Mii, mii de vizitatori francofili…Mi se pare ca lumea intreaga a navalit in zilele acestea la Paris…Iar orasul pare o Arca a lui Noe pestrita, imensa, cocheta, galagioasa…

Ei bine, noi il cercetaseram in linistea aurita a lui octombrie, de aceea, acum ne permitem sa ne bucuram doar de primavara acestui taram fermecat, de locuri linistite, de plimbari pe malul Senei, unde e liniste si soare, de gradini, de castanii infloriti, de tartele si eclerele frantuzesti, de magazine…,,Sous Le Pont Neuf” stam de vorba, admiram cerul care e unic la Paris…Unic, unic, unic, o poate spune oricine a trecut pe aici si si-a facut vreme pentru o indeletnicire atat de minunata cum e...privitul cerului!…Cel  mai placut loc imi pare de data aceasta Podul Artelor…Un loc de-a dreptul vrajit.Aici, indragostitii sfideaza timpul, si destinul, agatand lacate pe care isi scriu numele, apoi arunca in undele Senei cheile, in semn de nemurire a povestii lor de dragoste…Ma intreb in taina:sa fie vreun semn de nemarginire faptul  ca am ajuns pe aici?Imi zambesc, iti zambesc si privesc cerul…Parisul e un vis frumos, oricum…

Il parasim tacuti, dupa o ploaie de primavara, lasandu-l sa isi fosneasca minunat castanii infloriti…Inainte de a pleca, ne bucuram de o tura prin oras, cu masina, sorbind aerul primavaratic…Vantul imi risipeste indraznet parul si temerile, in toate directiile.E primavara in Paris, dar si in mine... Horia Brenciu ne fredoneaza in surdina un cantec ,,Paris…etern embouteillage/la capat de voyage…”   

Nu ne vorbim, dar amandoi purtam in suflet certitudinea ca vom reveni aici mereu, de aceea ii soptesc in gand: A bientot…  

   

Calcati pe iarba!Nu va da nimeni amenda!

             Am descoperit de zilele trecute, in Antwerpen un parc.Un parc…Ne pierdem in adancul acestuia, impartim privirilor noastre cerul inalt, frunzele ametitoare, ramurile ce aspira sa soarba seninul, apele, florile, iarba desavarsita, fuga neasteptata a iepurilor, alee serpuite, ratele urmarite de nenumarati boboci, si privirile noastre ne multumesc…

              Aici nu stie nimeni cum ma cheama, nimeni nu se gandeste din ce tara vin, nimanui nu-i pasa de trecerea mea peste firele de iarba( sa nu isi inchipuie cineva ca scrie undeva, ca in Romania, ,,Nu calcati iarba!amenda!…”).Nu e decat un loc plin de viata, care iti poate bucura o dupa-amiaza calduroasa de aprilie…