Craciunul poate fi gasit oriunde, daca il cautam cu sufletul!

          Copil fiind, Craciunul a insemnat pentru mine seri de colidat, papusa ravnita si…ca prin minune adusa de Mos Gerila(ale carui maini le-am recunoscut la un moment dat, ceea ce mi-a permis ,,revelatia” de a-l identifica pe mosul de 504 ani -cat spunea el ca are- in persoana unchiului meu mereu pus pe glume ce trecea mai intai pe la bunicul din partea mamei sa cinsteasca un pahar de vin, in vreme ce noi il asteptam innebuniti, repetand poeziile anume pregatite pentru a-l determina sa ne inmaneze darurile pe care el le scotea din sac, numai  dupa ce se intelegea din priviri cu parintii nostri ca darul extras era cel potrivit…) .Copil fiind, Craciunul a insemnat  alunecari cu sania prin aerul stralucit al iernilor cumplite, joaca inepuizabila cu cei alaturi de care am impartit cu mare, mare dragoste anii minunati ai varstei inocentei si de care sufletul meu nu se va dezice niciodata, orice cale ar urma .In adolescenta, Craciunul a insemnat distractia cu prietenii(in mare parte aceiasi cu care impartisem cantarile  la colidat,,ne dati ori nu ne dati?”, bataile cu bulgari, saniusul, copilaria): organizarea unor petreceri, cumparaturile aferente acestor petreceri, facute neaparat impreuna, conform unor liste lungi( pe care bifam ceea ce cumparam), apoi-rasete, dans, glume de care urma sa  ne amintim si sa tot vorbim in saptamanile care urmau Craciunului…In anii ce m-au indepartat de varsta inocentelor depline,  Craciunul a devenit in sufletul meu in primul rand si mai presus de toate, bucuria tainica, profunda, dar  nestrigata in gura mare, a  gandului ca minunile exista,  din clipa in care El s-a nascut, si a schimbat pentru vecie lumea intreaga.E o vraja bucuria aceasta a Nasterii Lui, menita sa ma apropie de cer si de simtirile despre care nu poti vorbi decat rar, si in soapta, cu smerenie si uneori cu lacrimi in coltul ochilor!De asemenea, alaturi de aceste sentimente curate, Craciunul a insemnat neaparat prilejul de a  fi alaturi de cei atat, atat(!) de dragi: familia si cei cativa prieteni fara de care Craciunul si viata par(si chiar sunt!) sarace: am stat la masa, am vorbit, am mancat(mereu prea mult!), uneori ne-am plimbat(desi afara erau -20 grade!)Toate impreuna!Sunt  nimicuri ce compun acum in sufletul meu imaginea zilelor de Craciun din anii trecuti!Arunc la periferia imaginii  mele despre Craciun ceea ce societatea in care traim a facut din acesta sarbatoare: isterie generala, nebunia de a colinda supermarketurile, de a trimite mesaje copiate de pe Internet sau pastrate in memoria telefonului mobil de la un an la altul  pentru a impresiona cunostintele cu vorbe pompoase in anul urmator, de a se imbuiba cu mancare si multa bautura, dar mai ales de a uita simplitatea, sinceritatea, linistea, credinta.

        

        Ei bine, pentru mine, anul acesta, Craciunul nu a mai insemnat aproape nimic din obiceiurile deprinse in ani, iar cand o spun, ma invadeaza, emotie, caldura, dor, tristete…un amalgam de trairi nedecantate, amestecate, care se neaga,  si se intrepatrund, si imi fac sufletul sa fie neincapator pentru toate!Craciunul de anul acesta m-a condus departe de casa, la mai bine de 2000 de km, intr-un orasel care nu a stiut si nu va cunoaste niciodata isteria ,,atmosferei de sarbatoare”ce a cuprins ca intr-un vartej de neoprit orasul meu. Intamplarea care m-a adus aici e una simpla, frumoasa, nebanuita(!!!!).,,Atmosfera de sarbatoare” e data aici de alte lucruri, mult diferite de cele de pe la noi…,,Atmosfera de sarbatoare”e data de alcatuirea deosebita a locului, de povestea acestor meleaguri vechi de sute de ani, de brazii impodobiti de pe strazi, de cafenelele si restaurantele cu ferestre decorate cu crengute de brad, de lumanarile aprinse in Biserica ,,Notre-Dame”.In locul acesta sacru nici macar bataile inimilor noastre  nu indraznesc sa tulbure linistea adanca, in care plutesc rugaciunile inaltate de sufletele celor ce trec pragul divin si aprind la altare flacari aurite in arderea carora incredintam si noi, semeriti, speranta curata in mai bine .Biserica adaposteste printre alte tablouri si statuete de mare valoare, o sculptura originala a Fecioarei Maria(La Madone), o mama al carei chip radiaza de bunatate interioara cand isi poarta pruncul pe genunchi, opera de arta semnata cu maiestrie unica de  Michelangelo Buonarotti.,,Atmosfera de sarbatoare”e data de asemenea, de expozitia unica in lume  de sculpturi in gheata, sculpturi ce reprezinta locuri-oameni reprezentative pentru multe dintre popoare.Sub cortul acesta imens gasesti Parisul, Londra, Moscova, Roma, New York-ul, Grecia Antica scanteind cum nu au mai facut-o, in calupuri imense de gheata stralucitoare!Continuam sa respiram ,,atmosfera de sarbatoare” in oraselul acesta dintr-un colt neumblat de lume, in fiecare clipa petrecuta aici. Pot jura ca am calatorit in timp: stradutele sunt pietruite  si rasuna frumos sub tropotul cailor si sub uruitul cadentat al rotilor trasurilor ce cutreiera locasul acesta  in lung si in lat.Ca si cand nu ar fi de ajuns farmecul  dat de  melodia  linistitoare  a trasurilor(pe care parca il pot auzi si acum daca inchid ochii), orasul e strabatut de canale, poduri, punti(insusi numele sau inseamna in limba norvegiana veche,,punte”/,, pod”/ ,,un chei”).Seamana cu Venetia…E numit chiar ,,Venetia Nordului”!Ii lipseste insa, din fericire,  puhoiul de turisti sau preturile imense practicate de italieni…Nu am amintit chipurile oamenilor si linistea zambetelor lor atunci cand te privesc in plimbarile aleatorii, linistite,  intortocheate,  pe stradute inguste cu nume hazlii(,,Magarul schiop”-de exemplu), pentru ca si chipurile oamenilor compun ,,atmosfera de sarbatoare”, carora li se  poate alatura si cantarea unei armonici-probabil romanesti- ce se aude la un colt de strada intonand o veche romanta:,,Du-ma acasa, mai tramvai…”Tramvaie nu sunt pe stradutele pietruite, nici masini nu am vazut, ci doar biciclete si trasuri(oare  suntem in anul 2010?chiar nu am fost inapoi, in timp, cativa pasi??). E un orasel vechi, al carui centru istoric este unul dintre cel mai bine conservatele centre vechi, istorice din Europa,  aflat in patrimoniul cultural mondial al UNESCO, fost Centru Cultural al Europei in anul 2002.Basilica de aici adaposteste, spune legenda, un flacon din Sfantul Sange, ce este scos public  in ziua de Ispas(Inaltarea Domnului)anual, intr-o procesiune cu caracter medieval care se desfasoara inca din  anul 1921.E un loc frumos, unde te poti incarca pozitiv, unde poti afla linistea intrebarilor despre minunile mari ale lumii cum este Craciunul, unde poti medita in tacere, unde poti zambi senin, fericit ca in lumea  imbacsita de interese, minciuni, prefacatorie, exista miracole ca Nasterea Divina ! Am putut fi constienta, clipa de clipa ca sarbatoarea   Craciunului, este in sufletul meu in primul rand si mai presus de toate, bucuria tainica, profunda, dar  nestrigata in gura mare, a  gandului ca minunile exista,  din clipa in care El s-a nascut, si a schimbat pentru vecie lumea intreaga.E o vraja bucuria aceasta a Nasterii Lui, menita sa ma apropie de cer si de simtirile despre care nu poti vorbi decat rar, si in soapta, cu smerenie si uneori cu lacrimi in coltul ochilor!Daca incercam sa aflam magia Craciunului cu sufletul, cu tot sufletul(!!!),  nu prin  clisee, nu prin ,,traditii” ce nu fac decat sa-i stirbeasca minunatia, il putem gasi oriunde in lume.Eu i-am aflat magia anul acesta, prima oara departe de casa, la Bruges…

         

       Bucuria mea a fost umbrita insa de lipsa lor, a celor dragi, atat de dragi, de nepretuit: familia si cei cativa prieteni fara de care orice sarbatoare  e umbrita!!Am vorbit insa cu ei, cu toti, cu fiecare in parte, mai putin la telefon si mai mult, tare mult  in gand!! I-am avut in suflet, in permanenta, pentru ca sufletul meu nu prea stie sa fie fara ei!!!Le-am dorit in gand, in fiecare secunda, de la peste 2000 de km  distanta, tot binele din lume, pentru ca doar stiind ca binele ajunge la ei, pot fi si eu...bine!

Final de poveste...

        Azi l-am întâlnit pe Moș Crăciun.Era înghețat, stătea pe o bancă în parcul gol.Sacul plin se prăvălise la picioarele lui, iar lui părea să nu îi mai pese de el...Un sac plin...de minunile acelea la care abia îndrăznim să visăm în mare taină, abandonate acolo, la picioarele bătrânelului, în zăpada topită și amestecată cu noroi!!!Părea să se fi rătăcit...M-am apropiat, convinsă că nu e o întâmplare faptul că îmi iese în drum.Privindu-l de aproape,  am observat însă că avea ochii plânși.Moșul acela ce colinda prin atâtea suflete strălucindu-le, plânsese...Mi-am afundat mâinile în buzunare, am tras aer în piept și m-am așezat lângă el.

         Nici nu a privit spre mine, deși  părea că mă așteaptă.Mi-a povestit privind în gol, cu o sclipire magică între pleoape,  cum hoinărise în lumea mare, cum împărțise el bucuriile și cum primise cu sufletul larg deschis toată dragostea celor în viața cărora se strecurase, iar acum, in coltul acesta de lume, cunoscuse tristetea...Îl priveam cu mirare: este atât de iubit și se lasă doborât de tristețe aici, la margine de drum, la margine de zi?El are lumea întreagă!De ce plânge ?...Îi tremură barba, iar ochii îi înoată din nou de mâhnire, în timp ce vorbește ca pentru sine :

            -Ceva vreme am bătut la ușa lui împodobită cu ghirlande de Crăciun(...un băiețel  ciudat! cam de  clasa a VIII-a).Îmi spusese că e acasă, că mă așteaptă, că se bucură mult că voi trece prin viața lui.Îmi spusese și ce și-ar dori să îi aduc...Ei bine, am bătut de multe, multe ori, și am așteptat să își deschidă larg ușa.Aveam  sacul plin, plin de miracole nedăruite .L-am strigat, m-am înverșunat să-l fac să îmi deschidă.A refuzat.A tăcut și s-a ascuns poate...M-am prăbușit pe preșul de la ușa, obosit,  si am zacut o vreme acolo, ascultand pasii si vocile vesele ce razbateau din casa lui .Deci nu vrea sa ma primeasca, desi minunile pe care le-am adus cu mine  sunt pentru el...Am plans atunci ca un copil facut una cu pragul acela al usii lui, apoi, cu nu stiu de unde puteri m-am ridicat si am pornit cu pasii marunti si nauci spre...nicaieri.M-am mai intors o data in noapte, sperand ca va fi liniste si va auzi ritmul bataii  mele chinuite.In liniste, zgomotul parea si mai disperat!Ei bine...nu a venit sa deschida!Nu a stiut sa descuie usa, poate...Nu m-a primit, desi ieri  imi zambise si imi spusese ca de-abia  asteapta sa ma vada....

            Doua lacrimi mari, fermecate, au pornit pe obrazul scaldat in tristete al mosneagului.Ma privi abia acum, prima oara:

           -Dar acum ma voi ridica din nou, si voi porni departe, spre casa, apoi voi uita pentru vesnicie drumul acesta lung, prin zapada amestecata cu noroi, spre copilul acesta ciudat...Minunile nu vin, daca nu stim sa le primim, oricat le-am cere!

           Zambeste printre lacrimi.Am invatat si eu zambetul acesta.Si nici povestea lui nu imi e straina.Am mai citit-o undeva, intr-o carte mica din care lipseau  pagini, anume  smulse poate  ca sa nu-i stiu  finalul..Il aflu azi: mosul se ridica si pleaca spre alte lumi, nemaiprivind in urma nici cat pentru o clipa de ramas-bun.. I-am vazut insa ochii plansi si am recunoscut mahnirea de a nu-i  fi fost primite minunile.

           Mi-am afundat mainile mai adanc in buzunare, am tras aer mai adanc in piept si m-am uitat pierduta  dupa el: apoi  mi-am promis ca  pana in zori sa uit povestea  lui ...povestea mea...povestea usii ferecate si impodobite cu ghirlande de  Craciun...

          Iar celor ce cred  in minuni de o clipa sau  de o viata ...le  doresc sa stie sa deschida zavorul cand miracolele bat tare la usa... ca sa nu plece pentru totdeauna si sa le caute prin ani in zadar!

-Acest text… cred ca este o fictiune.

În țara lui Moș Crăciun

      Prima zapadă din an declanșează în sufletul meu ceea ce ,,les connaisseurs” numesc ,,memoria afectivă”; astfel, prima zapadă mă exilează în urma acestui  azi, într-o lume a zăpezilor firești, a zăpezilor desăvârșite, a zăpezilor ideale...în Laponia.Iarna iubesc mai mult locul acela, iarna mi-e dor mai mult de capătul acela al lumii, unde  îmi pare că ninsorile sunt divine, ireal de frumoase!

       Orașelul Rovaniemi e un colț de poveste, situat undeva, la un colț de lume, care strălucește în mine, într-un colț de suflet, și care  îmi readuce pe buze un colț frumos  de zâmbet.

        E vremea poveștilor...și închid ochii pentru a mă mai visa o clipă acolo.E un oraș mic, tăcut, strălucitor, cu străzi albe, albe de zăpezi nemaiîntâlnite nicicând, nicăieri.Atât de albe, încât nu știi unde încep trotuarele și care sunt  șoselele.Sau poate că nu există șosele și trotuare în Rovaniemi...Nici nămeți nu sunt!!Poate că cineva trece noaptea și nivelează  impecabil  zapada aceea, pentru că pare zahăr strălucitor risipit uniform, pretutindeni.Toate mașinile cu faruri aprinse  merg  foarte, foarte încet, ca într-o inerție,  și îmi dau impresia că alunecă  într-un joc menit să creeze hipnoză.Sunt grade minus(multe) și totuși, pe trotuare trec necontenit   bicicliști, cu chipuri radiinde  și mame ce-și duc bebelușii în cărucioare(-26 grade!).Părem toți personaje într-o poveste!Asta simt în fiecare clipă petrecută aici!Orașelul e înconjurat de păduri de brazi, decor  perfect și minuțios realizat(de cine, oare?): brazii aceia din felicitările de Crăciun pe care nu te saturi să le privești!Amintirile mele nu se  vor dezice  niciodată de nopțile în care am făcut safari, devenind complice cu luna, cu zăpezile ireale, cu gerul, cu renii, cu trăirile unice, care te conving, fie și pentru câteva clipe, că viața e o minune!Sunt zilele mai scurte iarna(lumină e doar de la 10 până pe la ora 14)...ei, și?orașul  pare magic noaptea!Poți jura că zăpada are sclipiri de diamant!În restaurante plutesc  în  aer  cuvinte rostite cu voce tare, printre  zâmbete, căci toată lumea povestește, râde tare, degustă mâncăruri din carne de ren...Din când în când privim curioși pe fereastră, în așteptarea aurorei boreale...Nu se zăresc însă  decât avioane care  decolează părând  să frizeze acoperișurile ninse.În pub-uri bem bere Guiness  și răsfoim câte un volum așezat strategic pe rafturile ce decorează pereții –eu aleg titluri cunoscute: Jane Eyre îmi reamintește povestea iubirii necondiționate...

  Dar  farmecul unic al acestor locuri îl constituie Santa Claus’s House.Aici respirăm magie!E o căsuță de lemn, în interiorul căreia totul este obscur, cețos, misterios.Cutii cu jucării sunt risipite peste tot, miroase a turtă dulce și lumina timidă are nuanțe roșiatice.Străbatem casa în vârful picioarelor, ca niște musafiri curioși, convinși că suntem într-un basm...Apoi...pătrundem în încăperea moșului și abia aici rămânem muți de uimire!Are haine frumoase, o barbă imensă, cum nu am mai văzut  și ochii vioi!Iar zâmbetul lui ... mă  decide  repede că trebuie să- i vorbesc!I-am spus că mi-e dator, că în ultimii ani nu a găsit drumul spre mine...!El îmi  spune zâmbind că poate nu am fost cuminte...Cei din jur îl asigură însă într-un glas că am fost, iar Moșul îmi promite că va face prima oprire anul următor în România(deci, rămane de vazut dacă  are cuvânt!!).În curte oamenii de zăpadă depășesc doi metri înălțime...și sunt chiar de zăpadă!De undeva, ne înconjoară o muzică vioaie...muzica acestui tărâm fermecat!Nu aș vrea să plec...ce maestru  regizor pune  oare în scena  ziua aceasta, la capătul lumii,  cu oameni imenși de zăpadă, cu ceai fierbinte baut la masuță  cu Moș Craciun(originalul Moș Crăciun),  cu pași pe Cercul Polar, cu fulgi care alunecă  splendid, în ritmul unei melodii ireale??Oricine ar fi...îi recunosc geniul creator și, smerită, plec fruntea și îi mulțumesc pentru că s-a întrecut pe sine și mi-a vrăjit sufletul!

       Petrecerea de rămas-bun se dă într-o cabană feeric plasată, în adâncul unei păduri argintate.Racheții  ramân îngropați  în zăpadă, noi ne avâtăm înăuntru, în cabană, unde ne împărțim somon, vin, focul din șemineu,  și promisiunile de revenire în lumea basmelor, în lumea lui Moș Crăciun!

       Laponia e un loc unic în lume, unic în sufletul meu și, cred,  al oricui i-a sorbit magia ca pe o licoare opalină.Iar  Rovaniemi e un colț de poveste, situat undeva, la un colț de lume,care strălucește în mine, într-un colț de suflet, și care , îmi readuce pe buze un colț frumos  de zâmbet.

      Prima zapadă m-a făcut să privesc pe fereastra înghețată, în mine, unde, deși este frig și viscolește,   amintirile despre Orașul lui Moș  Crăciun tocmai au aprins un foc vesel!